SunPhoto
agefox
244 poze   65287 vizite

boli infectioase pentru iepuri

Numim infecţie sau contaminare apariţia, fixarea şi înmulţirea agenţilor patogeni în organismul gazdă.
Infecţii virale
Viruşii sunt cei mai mici agenţi patogeni care se pot înmulţi numai în celule vii. În afara organismului viu ei nu sunt active, dar capacitatea lor de înmulţire se menţine adesea mult timp. Ei pot fi transmişi prin intermediul căpuşelor şi ţânţarilor, la iepurii sănătoşi.
Mixomatoza
Mixomatoza este o infecţie virală a iepurilor care se transmite la iepurii de casă prin insecte înţepătoare (ţânţar, pureci) şi căpuşele iepurilor sălbatici.
Iepurii de casă sunt contaminaţi când parazitul a supt anterior virusul prin sângele iepurilor sălbatici. Fiindcă apariţia insectelor aduce cu ea mari dezechilibre pe parcursul anului, adesea apare mixomatoza în lunile de vară şi toamnă. Evoluţia bolii este neunitară deoarece receptivitatea depinde şi de rasă şi de condiţia animalelor luate separat. Primele simptome apar la iepuri la aproximativ 3-5 zile după contaminare.
În evoluţia acută a bolii pleoapele se umflă şi se inflamează până la forma de pungi de puroi. Apar apoi umflături noi la baza urechii, la buze, la nas şi în spatele nasului. Aceste umflături apar şi în regiunile genitale şi anale. Animalele sunt ameţite, refuză hrana şi cad văzând cu ochii. Animalul moare la 8-10 zile de la începutul bolii. Toate animalele grav bolnave mor.
Dacă evoluţia bolii este cronică, animalele prezintă o uşoară umflătură a pleoapelor, câteva pustule la orificiile nasului, în regiunea genitală şi la baza urechii. O parte dintre aceste animale se însănătoşesc.
Tratament şi prevenire: Tratamentul formei acute a bolii nu are şanse. Vaccinarea profilactică împotriva mixomatozei ar trebui realizată corect în regiunile acut periclitate, înainte de începerea anotimpului călduros. Ea este tolerată fără probleme de toţi iepurii şi asigură imunitate pe o perioadă de circa 6 luni. La locul vaccinării poate apărea o umflătură care, însă, dispare mai apoi.
Observaţie: Rareori, această boală poate apărea şi la iepuraşii vaccinaţi. În aceste cazuri este vorba despre o formă mai blândă a bolii, cu mai mult de 95% şanse de vindecare.
Virusul nu se transmite la om.
Boala hemoragică a iepurilor ( septicemie virală, Rabbit Haemorrhagic Disease – RHD, epidemia chinezească )
Contaminarea animalelor expuse are loc prin consumarea viruşilor eliminaţi de către animalele infectate, este vorba despre o tipică infecţie de contact.
Este posibilă şi contaminarea prin hrana verde infectată. Perioada de la contaminare şi până la apariţia cazurilor mortale sau semne de boală însumează 1 până la 3 zile.
În total sunt cunoscute trei forme de boală:
- fără simptome anterioare de boală, animalele se prăbuşesc, ţipă şi se sufocă cu hemoragiile nazale.
- iepurii manifestă o uşoară ameţeală, devin neliniştiţi, respiră greu şi mor în urma unor hemoragii, în special nazale.
- o formă blândă de evoluţie decurge printr-o tulburare temporară a stării generale, dar aceasta nu este, de fapt, RHD.
Asemenea diverse forme de evoluţie ale bolii pot lua naştere dintr-o infecţie sau printr-o imunitate scăzută a organismului. De cele mai multe ori, rata mortalităţii iepurilor de casă este, la început, foarte mare.
Preventiv se va face un vaccin în regiunile periclitate. Puii trebuie vaccinaţi cel târziu la vârsta de 6-7 săptămâni.
Agentul patogen aparţine viruşilor foarte mici picoma, care apar şi la alte mamifere.
Leucoză (limfadenoză, limfosarcomatoză )
Leucoza, este, probabil, o infecţie virală care duce la o transformare tumorală a organelor interne şi îşi face apariţia izolat în adăposturile iepurilor.
Contaminarea cu agentul patogen al leucozei se realizează deja la mamă în timpul gestaţiei. Boala izbucneşte la animalele adulte, maturizate sexual, prin combinarea unor factori diverşi, printre care şi cel ereditar. Boala se cronicizează, animalul slăbeşte lent , îi piere pofta de mâncare şi dorinţa de a face mişcare.
După izbucnirea bolii. Animalele mor până în cel târziu 2 săptămâni.
Simptomele exterioare recognoscibile pot fi nodulii limfatici măriţi, care se pot simţi pe sub piele, la palpare.
Tratament şi prevenire: tratamentul animalelor bolnave nu are nicio şansă de reuşită.
Turbarea
Turbarea apare rareori la iepurii de casă, de cele mai multe ori ca urmare a pătrunderii animalelor sălbatice: jderi, vulpi, sau dihori în ţarcurilor iepurilor. Virusul turbării se transmite printr-o muşcătură a unui animal turbat şi are întotdeauna sfârşit letal.
Semnele bolii sunt specifice: hipersensibilitate, stare de anxietate, salivaţie abundentă. Dificultatea la înghiţit şi paraliziile sunt simptome tipice.
Turbarea trebuie anunţată în mod obligatoriu; chiar şi bănuiala unei infecţii de acest gen trebuie anunţată la cabinetul veterinar. Toate măsurile de combatere sunt decise de autorităţile veterinare.
Variola iepurilor
Variola iepurilor nu prea mai este studiată în ziua de azi. Virusul (orthopoxvirus) este înrudit cu virusul variolei vacilor şi se transmite prin contactul cu animalul bolnav.
Simptomele bolii: iepurii atacaţi sunt ameţiţi şi apatici şi se observă schimbări ale pielii, cum ar fi: pete roşiatice, şi pustule la urechi, pleoape, cavitatea bucală, vagin sau testicule. Variola poate pătrunde şi în cavitatea bucală. Durata bolii este cuprinsă între 3-7 zile.
Diagnosticul infecţiei variolice este stabilit prin analiza microscopică a virusului.
Nu este posibil un tratament al animalelor bolnave şi nu există măsuri profilactice.
Fibromatoză
Rareori se constată la iepuri evoluţii spontane, de cele mai multe ori există tumori subcutanate izolate. Adeseori, se dezvoltă formaţiuni ca tumori apărute în urma vaccinării profilactice împotriva mixomatozei.
Simptome: La aproximativ 7 până la 14 zile după infecţie sau după vaccinarea cu un vaccin heterolog împotriva mixomatozei, sub piele se pot dezvolta tumori până la mărimea unui ou de găină. Ele regresează, de cele mai multe ori, după 4-5 săptămâni. Virusul fibromatozei este transmis prin înţepături de insecte.
Tratamentul tumorilor este posibil pe cale chirurgicală. De cele mai multe ori, se realizează după câtva timp, o vindecare spontană.
Boala lui Aujeszky (pseudoturbare)
Virusul bolii lui Aujeszky atacă în primul rând porcii, dar şi ale specii de animale, printre care şi iepurii, care se infectează şi la care se declanşează simptomele bolii.
Infectarea iepurilor cu acest virus are loc prin intermediul hranei.
Simptomele bolii: Animalele suferă de o puternică mâncărime, îşi rod membrele şi pielea, au crampe şi constrângeri,
Un tratament al animalelor bolnave nu este posibil.
Preventiv, cuştile iepurilor nu ar trebui amplasate în apropierea coteţelor de porci.
Boala Bornash
O altă boală virală care apare la iepuri este infecţia cu virusul Borna. Acesta este transmis prin înţepăturile insectelor.
Simptome: Iepurii dau dovadă de afecţiuni ale sistemului nervos: ameţeală, capul sprijinit pe podea, tulburări de echilibru.
Nu există un tratament al animalelor bolnave.
Infecţii bacteriene
La apariţia şi la declanşarea bolilor bacteriene, contribuie, de regulă, mai mulţi facori patogeni:
• întreţinere deficitară (igienă nesatisfăcătoare);
• climatizarea proastă, curent, o mare concentraţie de gaze toxice;
• greşeli de furajare sau lipsa hranei;
• atacul paraziţilor sau alte boli;
• gestaţia şi fătarea.
Unii factori auxiliari slăbesc rezistenţa organismului, aşa încât ocurenţa bolilor este sporită.
Agenţii patogeni, care, în mod normal, nu duc la îmbolnăvire, pot înfrânge rezistenţa organismului iepurilor şi declanşa simptomele bolii. Adeseori, nu se pot stabili cauzele primare ale bolii, fiindcă acestora li se suprapun factori secundari. Alteori, agenţii patogeni sunt combătuţi fără ca factorii dăunători să regreseze. În niciunul din cele două cazuri descrise mai sus nu este posibilă o combatere efectivă a bolii.
Pe lângă combaterea agenţilor patogeni, trebuie recunoscuţi şi înlăturaţi şi factorii favorizanţi ai bolii.
Pasteureloza
Pasteureloza este cauzată de bacterii (Pasteurella multocida) şi poate cunoaşte o evoluţie acută sau cronică. Acesta este exemplul tipic al bolii multifactoriale, adică diferiţi factori agravanţi trebuie să contribuie pentru ca boala să se declanşeze. Cel mai frecvent, tabloul clinic al bolii este aşa-numitul guturai contagios.
Agentul patogen, Pasteurella multocida se găseşte la mulţi iepuri sănătoşi în orificiile nazale şi în mucoasa nazală. Factorii care irită mucoasa nazală, cum ar fi; curentul, o umezeală prea mare a aerului sau vremea rece, afectează organismul. Apărarea imunitară a organismului este, în acest fel, slăbită. Acest lucru face ca agenţii patogeni să se înmulţească, ducând, astfel, la declanşarea bolii. În continuare, se adaugă alte bacterii care sporesc gravitatea îmbolnăvirii.
La început se poate observa o scurgere apoasă, care devine mai târziu purulentă. Orificiul nazal este lipit, acoperit cu o crustă şi murdărit cu particule de praf. Şi pe suprafaţa interioară a picioarelor din faţă sunt vizibile cruste lipicioase şi murdare. Animalele sunt apatice, blana zbârlită şi lipsită de strălucire. Semnele bolii se accentuează, iar la 2 până la 8 zile, animalele mor. La alţi iepuri, simptomele bolii dispar când factorii vătămători sunt înlăturaţi sau când se realizează un tratament corespunzător. Boala poate, însă, izbucni oricând, fiindcă agenţii patogeni există încă în continuare în corpul animalului sau în habitatul acestuia.
Bordeteloza
Agenţii patogeni ai bolii (Bordetella bronchiseptica) se găsesc, în caz de îmbolnăvire, aproape întotdeauna în căile respiratorii, unde, este dovedită prezenţa acestora.
Simptome: Când boala îşi face apariţia în adăpost, iepurii bolnavi prezintă adesea simptome asemănătoare cu ale pasteurelozei – guturai cu strănut, scurgeri nazale apoase şi purulente, dar şi inflamaţii ale pleoapelor şi infecţii pulmonare cu o evoluţie rapidă, dificultăţi respiratorii, lipsa de apetit şi, în câteva zile, moartea animalelor.
Infecţie: agenţii patogeni se strecoară neobservaţi prin iepurii noi achiziţionaţi; ei infectează rapid animalele sănătoase din adăpost. Şi la expoziţii ei reprezintă un mare risc de contaminare.
Ca şi în cazul pasteurelelor, rezistenţa organismului scade prin iritarea căilor respiratorii de către gazele toxice, căldură mare, frig, falsă aerisire.
Infecţia: Contaminarea are loc prin mâncare sau apa puternic infectată cu bacterii Pseudomonas, iar contaminarea pielii şi mucoaselor este cauzată de existenţa unui mediu înconjurător foarte murdar.
Măsurile terapeutice sunt luate de cele mai multe ori prea târziu. Dacă evoluţia bolii este mai lentă, animalele vor fi tratate cu antibiotice timp de mai multe zile.
Profilactic se va menţine o igienă absolută a apei de băut şi a adăpostului – condiţie la fel de necesară ca şi curăţarea cuştii.
Pentru tratarea animalelor bolnave se folosesc diverse antibiotice care trebui stabilite după realizarea unei antibiograme într-un laborator de cercetări. este importantă recunoaşterea timpurie a îmbolnăvirii pentru a se aplica imediat un tratament bine ţintit.
Rodenţioza (Pseudotuberculoza, Yersinioza, Pesta rozătoarelor )
Rodenţioza este cauzată de Yersinia pseudotuberculosis sau – rareori – de versinia enterocolitică. Boala apare cu preponderenţă la iepurii de casă şi la alte rozătoare ca, de exemplu, Chinchilla. Animalele se pot imbolnăvi la orice vârstă.
Contaminarea are loc prin consumul furajelor şi apei de băut infectate în grajd. Infecţia se răspândeşte
Pseudomoniaza
Agentul patogen al bolii este Pseudomonas aeruginoasa şi apare accidental la iepurii de casă ducând la modificări ale pielii şi ale mucoaselor sau cauzează o infecţie generală acută.
Simptome: În infecţiile pielii şi mucoaselor se observa o evoluţie cronică a bolii cu abcese ale mucoasei bucale şi ale pielii de pe tot corpul şi de pe membre. În cazul infecţiei generale, evoluţia acută a bolii se caracterizează prin ameţeală, scurgeri nazale cu sânge, insuficienţă respiratorie şi după câteva zile, moartea animalului.
Infecţia: Contaminarea are loc prin mâncarea sau apă puternic infectate cu bacterii Pseudomonas, iar contaminarea pielii şi mucoaselor este cauzată de existenţa unui mediu înconjurător foarte murdar.
Măsurile terapeutice sunt luate de cele mai multe ori prea târziu. dacă evoluţia bolii este mai lentă, animalele vor fi tratate cu antibiotice (după efectuarea antibiogramei) timp de mai multe zile.
Profilactic se va menţine o igienă absolută a apei de băut – condiţie la fel de necesară ca şi curăţarea cuştii.
Stafilococoza
Diverşi stafilococi (Staphylococcus aureus, S. intermedius) provoacă diferite şi multiple simptome atât la pui cât şi la iepurii adulţi.
infecţia generală acută: apatie, lipsa apetitului, inflamaţii purulente ale pleoapelor, moartea survenind la una până la două zile după apariţia primelor simptome.
Infecţia generală cronică: Începutul bolii este puţin bătător la ochi şi doar uneori, după apariţia bolii, organele atinse (plămâni, ficat, uter) trădează simptome organice tipice.
- inflamaţia purulentă a pielii: Apar pustule în piele în special la pui.
- inflamaţia purulentă a nodulilor limfatici. Umflarea şi mărirea nodulilor limfatici ai gâtului, parţial cu formarea de abcese se constată în cazul acestei forme inflamatorii.
- inflamaţia articulaţiilor: articulaţiile sunt îngroşate şi dureroase, fenomen care duce la dificultăţi clare de mişcare.
- inflamaţia dentare: maxilarele sunt foarte îngroşate şi se poate observa inflamarea oaselor.
- inflamaţia glandei mamare (mastită): La iepuroaicele care alăptează se observă adesea o inflamaţie dureroasă izolată a complexului mamar, umflat, înroşit, cu abcese chiar.
- inflamaţia uterină purulentă: din vagin este eliminată o secreţie vâscoasă purulentă.
Infecţia: Agenţii patogeni ai bolii (stafilococi) pătrund prin micile răni ale pielii; la pui se transmit prin consumarea laptelui matern infectat. Stafilococii există în mediul înconjurător al animalelor şi sunt greu de combătut.
Tratamentul adecvat se face cu diferite antibiotice (după efectuarea unei antibiograme) la care trebui luată în considerare toleranţa iepurilor. Rezultatele tratamentului sunt adesea discutabile. În infecţiile locale (abcese), pe lângă tratamentul local , trebuie administrate antibiotice. Pe lângă aceste măsuri, trebuie curăţat mediul: cuştile, respectiv grajdul vor fi temeinic dezinfectate. În cazul îmbolnăvirii puilor trebuie să le asigurăm un strat de paie curat, uscat şi moale. culcuşul lor trebui dezinfectat cu grijă.
Listerioza
Agentul patogen al bolii, listeria monocytogenes este transmis de alte animale infectate (şoareci, şobolani, oi) şi prin iarba putrezită. Boala apare izolat şi doar rareori se îmbolnăvesc toţi iepurii dintr-un adăpost.
Simptome: În evoluţia acută a infecţiei, iepuroaicele gestante avortează, scurgerea vaginală conţine sânge, animalele trădează lipsa poftei de mâncare, apatie şi mor după una până la două zile. În evoluţia cronică a bolii, animalele slăbesc şi manifestă tulburări de echilibru cu poziţia strâmbă a capului şi cu mişcări necordonate (inflamaţia membranei cerebrale).
Tratamentul animalelor bolnave nu ]şi are rostul, ele trebuie eutanasiate.
Infecţii cu protozoare
Protozoarele sunt paraziţi unicelulari care apar accidental la iepuri şi cauzează infecţii generale acute şi cronice. Printre protozoarele care provoacă infecţii generale se numără toxoplasmele şi aşa numitul encefalitozoon. Coccidiile sunt, de asemenea, protozoare care cauzează îmbolnăviri ale intestinului şi ficatului.
Toxoplasmoza
Infecţiile cu toxoplasme sunt rare la iepuri. ele pot lua forme acute sau cronice. Aşternutul murdărit cu excremente de pisică sau nutreţurile murdare pot conţine ovochişti de toxoplasme care pot duce la declanşarea infecţiei.
Simptome: În evoluţia acută a bolii, animalele sunt ameţite, manifestă lipsa poftei de mâncare şi se observă apariţia tulburărilor de motricitate. Moartea se instalează la puţin timp de la declanşarea bolii. În forma sa cronică, se observă lipsa apetitului, o stare de epuizare fizică, anemie, mai târziu tulburări de motricitate cu paralizia membrelor posterioare.
Tratamentul animalelor bolnave îşi are rostul numai după stabilirea exactă a diagnosticului.
Zoonoza encefalitică infecţioasă
Agentul patogen, Encephalitozoon (nosema) cuniculi, apare la iepuri şi şoareci şi se transmite pe cale orală. Fiind eliminat prin urină de către animalele infectate, este posibilă o transmitere prin hrana infectată. Se presupune că boala se poate transmite şi la puii nenăscuţi, pe cale uterină.
Simptome: Dacă creierul sau măduva spinării este infectată apar paralizii, tulburări de echilibru, lipsă de coordonare ca şi la toxoplasmoză.
Nu se cunosc măsuri terapeutice şi profilactice eficiente.
Infecţii cu ciuperci (micozele)
Micozele sunt provocate de diverse ciuperci patogene. În funcţie de localizare, deosebim îmbolnăviri ale pielii provocate de ciuperci (dermatomicoze) şi micoze ale organelor sau de sistem. În afară de acestea mai apar şi îmbolnăvirile cauzate de toxinele ciupercilor care sunt numite intoxicaţii micotice.
Dermatomicoze
Ciupercile patogene ca Trichophyton, mai rar Microsporum şi Achorium se localizează pe pielea iepurilor. Adesea se poate observa vătămarea pielii cauzată de scurgerile oculare sau nazale ca şi de paraziţii exteriori.
Prin contact cu alţi iepuri sau animale infestate cu ciuperci cum ar fi câinele, pisica sau alte rozătoare, sporii ciupercilor se localizează pe piele.
Primele simptome ale bolii se observă în regiunea oculară, pe aripile nasului şi la baza urechii. Modificările apar adesea sub formă de erupţii cutanate inelare. Blana cade în smocuri, iar pielea este puţin îngroşată, înroşită şi prezintă o crustă. Dacă evoluţia bolii continuă, mari părţi ale pielii devin locuri pleşuve, exantematice, acoperite cu o crustă. de regulă, dermatomicozele se răspândesc destul de repede de la un animal la altul.
Diagnosticul este stabilit cu certitudine prin analizele de laborator ale crustelor, cojilor, solzilor sau părului.
Medicul veterinar dispune măsurile terapeutice, adică felul şi cantitatea medicamentelor precum şi durata tratamentului.
Pe lângă aceasta trebuie să se facă neapărat o curăţenie şi o dezinfecţie adecvată a cuştilor şi a ustensilelor, fiindcă sporii ciupercilor sunt foarte rezistenţi.
Dacă animalele se îmbolnăvesc izolat, poate fi aplicat un tratament antimicotic cu medicamente. Modificările vizibile ale pielii trebuie tratate.pe perioada mai lungi, regulat şi în cantităţi suficiente. tratamentul trebuie continuat şi după ce apar semne vizibile de vindecare.
Mijloacele terapeutice adecvate dermatomicozelor sunt:
• Clotrimazolul (canesten): se aplică local asupra zonelor pielii cu modificări.
• Enikomazol (Inaverol): se aplică prin băi sau tamponări locale cu soluţie 2%
• Griseofulvin (licuden M): mijloace sistemice: 25 mg/kg de greutate corporală de două ori pe zi peste 3 săptămâni prin hrană.
• Ketokonazol (Nizoral): mijloace sistemice; 5 până la 10 mg/kg de greutate corporală zilnic prin hrană
O cercetare amănunţită a animalelor achiziţionate împiedică apariţia agenţilor patogeni.
Cuştile trebuie regulat curăţate şi tratate cu dezinfectante în cazul apariţiei dermatomicozelor.

Ciuperci în organele interne
Prin inspirarea sporilor de mucegai sau al miceliului o dată cu aerul sau prin consumul acestora prin hrană, în plămâni sau în intestin se dezvoltă infecţii micotice.
Această formă a infecţiei micotice este rară la iepuri.
Contaminarea are loc prin inspirarea sporilor sau prin consumul lor prin hrana mucegăită. Din plămâni sau intestin, infecţia micotică se poate răspândi mai departe în corp.
Tabloul clinic al bolii cronice se caracterizează prin slăbire accentuată, stare generală proastă, prin afectarea plămânilor, insuficienţă respiratorie. Această formă de infecţie micotică are întotdeauna un sfârşit letal.
tratamentul animalelor bolnave are puţine şanse de reuşită. Mucegaiurile se pot înmulţi în stratul de paie vechi, necorespunzător sau în nutreţurile umede şi încălzite. Amplasarea optimă uscată a stratului de paie şi a hranei reprezintă cea mai bună profilaxie împotriva infecţiilor micotice.
Intoxicaţii provocate de toxine micotice transmise pe cale digestivă
Unele specii de mucegaiuri pot forma toxine care pot duce la afecţiuni ale unor organe. Aceste intoxicaţii apar rareori la iepuri. Totuşi, este strict interzisă furajarea iepurilor cu nutreţuri care prezintă semne vizibile de mucegai. depozitarea uscată a hranei previne formarea mucegaiurilor.




Albumul selectat contine subalbume care pot fi accesate din lista de albume din partea stanga.







Comentarii, mesaje pentru acest album:
7 comentarii

anonim
michaela (acum 2 ani)  
f.bine ce ai scris.am si eu o mamica din rasa cap de leu care are uneori un comportamemt ciudat .se agita,sare in sus cu gura cascata,are un tremurat pe ea si in ce ai scris nu am gasit cam ce problema ar avea.se linisteste dupa 2,3 min
  Raportează
anonim
Sorin (acum 4 ani)  
Foarte bine ce ai scris ..am o intrebare am si eu un iepuras ma rog e femela e numai singura de cand am luat-o dupa o zi i-au aparut ce la ochi e ca un fel de''puroi''?? ce se intampla exista ceva tratamente am incercat cuu ceai de musetel tee org zimi nu stiu ce sa ma mai fac :( te rog astept raspuns multumesc
  Raportează
Agefox (acum 4 ani)  
CEL MAI BINE AR FI SA-L VADA UN VETERINAR!
  Raportează
anonim
cris1981 (acum 4 ani)  
foarte util cea ce ai scris aici pentru toti crescatorii de iepuri!!
  Raportează
ovyddyu (acum 4 ani)  
AI SCRIS AICI CA O MASINA DE SCRIS :)) FOARTE UTIL SI BUN CE AI PREZENTAT MAI SUS SPER SA CITEASCA CATI MAI MULTI
  Raportează
anonim
max (acum 4 ani)  
nu te supara,as vrea sa te intreb daca exista un vaccin "universal" pt bolile la iepuri.daca exista,cum se numeste si de unde il putem procura.ms anticipat!!!
  Raportează
arhivarul (acum 12 luni)  
Vaccin universal nu prea cred dar care sa includa mai multe tulpini exista.Vezi la ROMVAC
  Raportează
Către: agefox

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.